Rețete cu produse naturale Republica BIO


Mă aflu permanent într-o continuă descoperire a ceea ce îmi face bine. Medicamentul meu este hrana sănătoasă, pe cât posibil bio. Alegerile echilibrate și personalizate mă aduc mai aproape de ce consider eu o stare de bine ideală. Cel puțin spre asta tind. Hrana este deopotrivă motorul nostru prin viață dar și bucurie, satisfacție. Pentru a ne bucura de un lucru trebuie să gustăm din el echilibrat, altfel devine adicție iar adicția te aruncă într-o altă direcție, total nedorită. De asemenea, dietele și restricțiile, alungarea micilor bucurii, alegerea de a nu îți permite o bucată de ciocolată în plus, sunt lucruri încercate de mine și nu sunt mândră cu asta.

Cum spuneam în articolul anterior, am făcut o comandă la Republica BIO, primul magazin din România cu produse exclusiv bio. Am pus în coș o parte din produsele pe care obișnuiesc să le consum zilnic și pe care organismul meu le iubește.


                                        Unt de arahide cu cocos eco - 170g

Este pentru prima dată când încerc un unt de arahide cu ulei de cocos. De data aceasta l-am ales pe cel de la Biona. Este surprinzător de aromat, cremos și tartinabil. O alegere ideală pentru mine, nefiind o mare iubitoare a untului de arahide clasic, consistent, care rămâne pe cerul gurii. Bogat în proteine, acizi grași, antioxidanți, vitamine și minerale, acest aliment a devenit popular în ultimii ani la noi în țară.

Alegerea perfectă de mic dejun cu unt de arahide o găsiți la mine pe Instagram, unde am postat câteva idei și pașii pe care trebuie să îi urmați. M-am lăsat inspirată de Pinterest și am creat mici delicii dulci, cu ciocolată amăruie. Am tăiat o banană felii și am făcut mici sandvișuri cu unt de arahide. Le-am dat la congelator 15 minute, apoi le-am îmbrăcat în ciocolată amăruie. Nu este necesar să stea la congelator, de fapt nici nu recomand, numai că untul meu de arahide nu a stat la rece, a fost cam fluid și mi-a dat de furcă în conceperea mini sandvișurilor din banană. Untul de arahide cu cocos Biona îl găsiți → aici



Semințe CHIA - Semințe ecologice pure

Nu încercasem până acum semințe de chia și rău îmi pare. Tot ce știam despre chia este că pot înlocui cu succes musli de la micul dejun, atunci când clasicele cereale nu sunt pe placul nostru. Am cumpărat un pachet marca Republica Bio - 200g. Sunt o combinație între mac și susan, crocante și gustoase din punct de vedere al texturii. Ce este mai important de reținut, nu necesită hidratare peste noapte precum ovăzul, spre exemplu. Dar, pentru a beneficia de toți nutrieții, se recomandă hidratarea semințelor pentru câteva ore, înainte de a fi consumate.

Semințele de CHIA conțin acizi omega 3 cu rol antiinflamator, proteine, fibre, antioxidanți și minerale. Le găsiți în magazin→ aici


Băutură vegetală din orez - 250 ml


Atunci când intoleranța la lactoză îți face rău, alegi un lapte vegetal bio. Am preparat de câteva ori laptele vegetal în casă, însă nu se compară cu băutura din orez cumpărată de la Republica Bio. În plus, salvezi timpul pierdut în bucătărie pentru pregătirea laptelui. Cele trei bauturi vin cu ceva deosebit, atât prin consistență, cât și prin gust. 

Băutura din orez și migdale este cremoasă, asemenea smântânii pentru gătit. Dulce și aromată datorită migdalelor. Cine iubește migdalele, iubește și această băutură. Ideală în prepararea smoothie-urilor sau a bolului cu chia de la micul dejun.
Băutura din orez și nucă de cocos este preferata mea. Laptele de cocos prezent în compoziția băuturii o transformă într-un aliment deosebit... de delicios, aroma naturală de cocos fiind de-a dreptul divină.
Băutura din orez cu calciu și cacao a fost ultima pe care am deschis-o. Este clasica cacao cu lapte pe care o cumpărăm de pe rafturile cu lactate. Numai că este un produs vegetal, BIO, care nu deranjează digestia, fără zahăr adăugat.


Semințe


Semințele pot da o notă specială anumitor preparate. În supe cremă, salate, pe toast-uri cu cremă de brânză, în bolul de la micul dejun sau pur și simplu consumate ca atare, semințele sunt considerate o centrală de energie vie. Proteine, minerale, fibre, acizi grași esențiali. Sunt o sursă bogată de nutrienți iar prin consumarea lor cu regularitate, acestea îmbunătățesc starea de sănătate și previn apariția anumitor boli. Am cumpărat un amestec de semințe crocant ecologic și un pachet semințe de in maro. Citisem undeva că prin procesul de digestie corpul uman nu este capabil să extragă în totalitate nutrienții din semințele de in, învelișul acestora fiind prea dur. Recomand trecerea lor prin râșniță înainte de consumare sau hidratate minim 2 ore. 
Eu le adaug zilnic în iaurt, în salate proaspete, cum este și cea de mai sus (spanac, tofu, roșii cherry, amestec de semințe și ulei de măsline). 

Semințele de in sunt un remediu natural și la îndemână pentru a trata și îmbunătăți simptomele provocate de dezechilibrele hormonale, PCOS ( sindromul ovarelor polichiste)
Le găsiți aici și aici
  
Semințele de in - proprietăți aniinflamatorii, mențin inima sănătoasă
Semintele de dovleac - bogate în zinc - protector natural împotriva osteoporozei
Semințele de floarea soarelui - ajută la detoxifierea corpului
Semințele de susan - conținut bogat de proteine de calitate

Acesta este coșul de cumpărături alimentare Republica BIO. În articolul următor voi vorbi despre un produs minune, pe care mi l-am dorit de multă vreme și sunt tare fericită să-l testez, în sfârsit.

Te aștept și pe → Instagram

Comentarii