4 filme de Craciun - Recomandarile mele

Astăzi ninge în sfârșit la mine și este minunat. M-am trezit în această dimineață cu gândul mai aproape de sărbători, pentru că liniștea și albul de afară mă inspiră să fiu cât se poate de christmassy. Nu mă așteptam ca la început de decembrie să am parte de zăpadă, de obicei aici ajunge prin lunile ianuarie, februarie, când nu reușește decât să deprime lumea.
Cine mai vrea zăpadă în ianuarie ?

Nu pot spune că o iubesc la fel cum o adoram în copilărie, însă nu m-am dezlipit de fereastră înainte să fac câteva poze și să-mi las mintea să plece oarecum departe, în timp ce admiram fulgii mari și pufoși ce cădeau într-o ordine a lor din cer.

***
Pentru că astazi e duminică, decembrie și ninge, m-am gândit să vin cu câteva recomandări de filme ce trebuie neapărat văzute de Crăciun sau în preajma sărbătorilor. Sunt filme care mi-au plăcut pentru că au acea magie pe care o căutăm toți sau ne fac pur și simplu să zâmbim alături de personaje, ori ne fură o lacrimă, ne întristează pentru a aduce în final bucurie, împăcare. Nu asta avem nevoie cu toții ?


The Polar Express
Anul trecut am stat pe Disney Channel într-o seară și am așteptat cuminte The Polar Express, un film de animație din anul 2004, despre care am reușit să aflu nu cu foarte mult timp în urmă, din păcate. A devenit unul dintre cele preferate și îl recomand tuturor, indiferent de vârstă, pentru că toți avem ceva de învățat din el. 
În distribuție îl găsim pe Tom Hanks și asta face filmul și mai bun. Cine l-a gândit a stiut exact cum să creeze acea magie care să îți reamintească de copilărie, de misterul din seara de Ajun, despre a crede pur si simplu.

Povestea nu este complicată. Un băiat pornește într-o călătorie interesantă spre Polul Nord, urcându-se în Expresul Polar. În timpul acestei călătorii va învăța despre prietenie, curaj dar și despre spiritul Crăciunului. Este o călătorie plină de aventură pe care nu trebuie să o ratezi.

Ecranizarea pornește de la o carte publicată în anul 1986 de Chris Van Allsburg. Treptat a devenit o poveste clasică ideală pentru perioada Crăciunului.
*are 6,6/10 pe Imbd. Eu i-am dat 9



A Christmas Carol - Colinda de Crăciun 1999

Bănuiesc că știți povestea scrisă de Charles Dickens. Aceasta este o ecranizare din anul 1999.  În rolul lui Scrooge îl găsim pe Patrick Stewart care face o treabă minunată. Nu-mi pot da cu părerea despre filmele mai vechi, 1984, 1951, însă cu siguranță este mult mai bun decât animația din 2009, cu Jim Carrey și Gary Oldman.

În anii 1840, omul de afaceri Ebenezer Scrooge este un personaj fără suflet și compasiune față de semeni dar urmează să primească o pedeapsă bine meritată. În seara de Ajun el este vizitat de fantoma partenerului lui în afaceri, Marley. Acesta îl avertizează că se va întâlni cu trei spirite, fiecare dintre acestea îi vor oferi posibilitatea să privească tot ce este greșit în modul lui de a-și trăi viața. Va va face o călătorie în trecut, în prezent și în viitor, printre amintiri dureroase și un viitor care îl va să-și schimbe părerea despre tot.

Îmi place mult această ecranizare. Atenția la detalii s-a văzut, este un film foarte bine făcut. Din nou, putem avea ceva de învățat din tot, chiar dacă nu suntem chiar Scrooge. 


Groundhog Day - Ziua Cârtiței

Dacă mi-ai fi spus că urmează să iubesc acest film în urmă cu ceva ani, îți spuneam că nu ești în toate mințile. Nu știu de ce, însă Bill Murray nu-mi era deloc la suflet. Până acum, până la Ziua Cârtiței.
Ziua Cârțitei a schimbat tot, acum nu numai că vreau să văd acest film cel puțin o dată pe an, mai mult, vreau să urmăresc toate filmele cu Bill Murray. Bine, aproape toate...

Povestea este frumoasă. Un meteorolog este trimis într-un mic orășel să relateze de pe teren Ziua Cârtiței. Face asta în fiecare an, de patru ani și nu îl bucură foarte mult acest lucru. Atitudinea lui este una total neplăcută și nu face nimic să mascheze această nemulțumire. 
În următoarea zi se trezește și constată că se intâmplă aceleași lucruri. Aceeași melodie la radio, Ziua Cârtiței din nou, totul se întâmplă din nou, din nou, din nou, în "următoarele zile".
La început va folosi asta în avantajul său dar curând lucrurile se schimbă când realizează că este condamnat să trăiască aceeași zi la nesfârșit, în același loc, printre aceiași  oameni.

Îmi place și vreau să-l revăd. Nu este un film de Crăciun, însă are acel farmec al filmelor din anii '90, cum nu mai întâlnim astăzi. Și multă, multă zăpadă


Home Alone 2 - Lost in New York

Știu că nu trebuie să vă povestesc filmul pentru că îl știm cu toții. Dintre cele trei, acesta îmi place cel mai mult, poate pentru că ador călătoriile iar aventura într-un oraș mare mă încântă ca idee. Altfel, prima parte mi se pare puțin tristă iar în ultima sunt deja alți actori.

Kevin ajunge cumva în New York dar nu oricum, ci cu suficienți bani în portofel și carduri de credit. Se cazează la unul dintre cele mai scumpe hoteluri și se descurcă chiar foarte bine. Asta până când lucrurile se complică și îi mai are pe urmele lui și pe cei doi hoți Harry și Marv, care nu au uitat ce s-a întâmplat în urmă cu un an. Bineînțeles, Kevin va rezolva încă o dată problema cu cei doi.

Vă pot recomanda și How the Grinch Stole Christmas și Elf. Adică aș putea face asta dacă aș fi reușit să le văd integral. Poate reușesc anul acesta.

Comentarii

  1. Dintre toate doar singur acasa l-am vazut, de fapt nu cred ca exista om sa nu il fi vazut si sa il stie pe de rost :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa existe. :)) Iti recomand Colinda de Crăciun, cel din 1999. In special daca ai mai vazut genul acesta de filme.

    RăspundețiȘtergere
  3. NIce blogger content ... https://technewsera.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu