CSALB a demarat o campanie de educație financiară - Află cum pot fi preîntâmpinate conflictele între bănci/IFN-uri și consumatori


Dave Ramsey este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai renumiți consultanți de educație financiară, autor de bestseller-uri, gazda unei emisiuni la radio (emisiune de educație financiară), personalitate de televiziune și un foarte bun speaker motivațional.

"We buy things we don't need with money we don't have to impress people we don't like"

Acesta este unul dintre cele mai cunoscute citate ale lui Dave Ramsey. Pe care vi-l amintiți cu siguranță din filmul Fight Club și care conține un adevăr universal valabil în această epocă a consumerismului, în care alergăm după lucruri efemere, lipsite de substanță, în loc să ne întoarcem spre noi înșine și să trăim rațional și responsabil. 

Doar 20% din populația totală se informează activ cu privire la bănci și produse bancare. Prin urmare, este probabil ca restul populației sa își dedice doar ocazional timpul unor materiale sau emisiuni realizate special pe aceste subiecte.

Potrivit statisticilor📈:

⚫ românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa

⚫ ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de-a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condițiile unei medii europene de 55%; 

⚫ ultima cercetare realizată de Erste Group ne arată că un sfert dintre români nu economisesc deloc și doar 17% dintre ei au economisirea printre priorităţi, restul punând deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an

Având în vedere statisticile de mai sus, s-ar putea să nu fie surprinzător faptul că doar 1 din 5 români înțelege noțiuni financiare de bază. Prin urmare, este esențial să avem campanii de educație financiară pentru a-i ajuta pe oameni nu doar să înțeleagă concepte financiare, dar, mai ales, să le poată pune în practică. Să știe ce înseamnă planificare atentă, o organizare a bugetului personal, un plan de economisire, un plan de investiții, decizii inteligente legate de satisfacerea nevoilor și dorințelor.

Mama obișnuia să-mi vorbească mereu despre cât de important este să fim chibzuiți, să facem economii și să conștientizăm fragilitatea viitorului. Poate chiar să ne mutăm la țară, acolo unde creșterea animalelor și cultivarea pământului te poate ajuta să supraviețuiești într-un viitor apocaliptic, în care statul intră în imposibilitate de a mai plăti salariile și pensiile cetățenilor.  

Parcă previziunile mamei se simt tot mai acut în contextul actual, în care există un război la granița cu țara noastră, criza economică ne bate la ușă și tocmai am ieșit dintr-o pandemie care ne-a îngenuncheat. Consider că fi o idee excelentă să ascultăm sfaturile analiștilor financiari pentru următoarea perioadă.

Specialiștii spun că nu mai putem evita această criză financiară pentru că practic ne mai desparte foarte puțin de ”impact”. Însă putem face tot posibilul să ne asigurăm că îi vom ”supraviețui” financiar.

Ce măsuri pot fi luate în prag de recesiune ? Câteva sfaturi:

🡺 Luăm măsuri pentru a tempera efectele negative ale crizei, atragem banii europeni, înființăm locuri de muncă, susținem mediul privat prin măsuri inteligente care să preîntâmpine efectele negative ale recesiunii. 

🡺Fiecare trebuie să se pregătească de impactul recesiunii, să evalueze corect veniturile, să facă economii dacă are posibilitatea, să se limiteze la cheltuielile care sunt cu adevărat importante

🡺 Ne asigurăm că suntem indispensabili la locul de muncă sau găsim un job mai bun.

CSALB a demarat o campanie de educație financiară ce are ca scop evitarea posibilelor conflicte dintre consumatori și bănci/IFN-uri. Pentru că o populație educată este o populație responsabilă. Fiecare dintre noi trebuie să fie capabil să gestioneze atent și organizat bugetul personal, trebuie să aibă un plan concret de economisire și un plan de investiție, ținând cont de momentul în care se află în viață. Cheltuielile sunt diferite pentru un student, cum este și cazul meu, față de un pensionar. La fel pentru o persoană de vârstă medie cu familie și copii, față de un om la început de carieră.

“O campanie de educație financiară susținută de CSALB. Acolo unde negociezi cu banca“


Cine este CSALB ?

CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de 3 luni negocierea între consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare . Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar, completând un formular direct pe site-ul csalb.ro

Dacă banca acceptă intrarea în procesul de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. 

CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil iar decizia are puterea unei hotărâri în instanță.

Se spune că prevenția este mama înțelepciunii. De ce să experimentezi un impas economic atunci când poți să-l previi ? CSALB ne învață ce tip de credite ni se potrivesc, despre posibilitatea ștergerii din Biroul de credit și multe alte subiecte la care poate nu mulți se gândesc, chiar și după contractarea unui împrumut. 

Ștergerea din Biroul de credit

Dana Dima, vicepreședinte BCR: „Există neliniștea clienților care spun: o singură rată am avut restantă, și aceea acum 5 ani. Pentru asta trebuie să mă ștergeți de la Biroul de Credit. Sunt bănci, inclusiv noi, care ne uităm cu foarte mare atenție la analiza aceasta și dacă acest lucru s-a întâmplat prin excepție și considerăm că este o excepție, noi acordăm creditul.”

Orice înregistrare în BC, efectuată cu respectarea reglementărilor în domeniu, va rămâne în baza de date timp de 4 ani (de la ultima actualizare), indiferent dacă restanța a fost achitată între timp (4 ani de la achitarea integrală a creditului).

Decizia de ștergere a înregistrării aparține comercianților și nu mai implică o negociere în cadrul Centrului. O cerere către CSALB pentru ștergerea înregistrării în Biroul de Credit poate avea un rezultat doar în măsura în care această înregistrare a fost făcută în mod eronat de către comerciant.



Cum știu ce tip de credit se potrivește nevoilor mele ?

Dana Dima, vicepreședinte BCR: „Noi numim antrenează-te înainte de cursă! În primul rând trebuie să înțeleagă că este o cursă lungă, mai ales la un credit imobiliar. Și să se gândească la toate perioadele din viață care urmează să fie în acea cursă. Dacă este tânăr să se gândească că va avea un copil, că urmează să își perfecționeze studiile. Să încerce să pună deoparte ratele să vadă dacă are o disciplină financiară.”

Bogdan Neacșu, președinte Asociația Română a Băncilor: „Noi încercăm să le explicăm și să-i învățăm pe clienți să încerce să anticipeze, să se uite pe un orizont un pic mai lung decât luna viitoare. Noi suntem aici, ca bănci, cu toate serviciile pregătite, nu ne-am modificat apetitul pentru risc. Deci banii sunt în siguranță… Au fost și sunt în siguranță”

Tipuri de credite:

Credit de nevoi personale sau credit de consum

Se încheie pe o perioadă de maxim cinci ani și nu necesită un avans din partea consumatorului. Este un împrumut care nu trebuie justificat (comerciantul nu trebuie să cunoască scopul acestuia sau motivația dumneavoastră).

Credit cu ipotecă sau credit ipotecar:

Este un împrumut pe care consumatorul îl face de la comerciant și în cadrul căruia garantează cu proprietatea pe care o cumpără cu ajutorul acelui împrumut. În cazul în care garanția este reprezentată de un alt imobil, creditul este unul imobiliar. Aceste tipuri de credite necesită depunerea unui avans de minim 15% (cu cât mai mare avansul achitat, cu atât mai mică datoria) și pot fi încheiate pe o perioadă de până la 35 de ani.

Creditul de nevoi personale cu ipotecă împrumută caracteristicile celor enumerate mai sus, în sensul că suma împrumutată nu necesită justificări sau avans, dar se poate garanta cu o proprietate. În cazul acestui tip de credit, perioada de rambursare rămâne de maxim cinci ani de zile.

DIFERENȚA DINTRE CREDITE IPOTECARE ȘI IMOBILIARE: La un credit ipotecar se pune ipotecă pe proprietatea cumpărată, iar la creditul imobiliar poți aduce ca garanție un alt imobil (al părinților, al tău, al unei terțe persoane), dar se pune ipotecă pe un alt imobil decât ceea ce cumperi (imobil sau teren). Creditele pe card sunt împrumuturi care se pot acorda rapid, direct pe card. Dobânzile acestui tip de credit sunt mai mari decât cele ale unui credit de consum.

Creditele acordate de IFN-uri sunt împrumuturi care se pot face în cazul consumatorilor care nu îndeplinesc criterii cerute de o bancă ori au nevoie rapidă de sume mai mici. Aceste împrumuturi se acordă mai ușor (nu impun aceleași condiții ca băncile), însă sunt mult mai scumpe.


Executarea silită

Ionuț Ștefan, conciliator CSALB: „Românul, prin natura lui, nu este un rău-platnic. Nu cred că interesul instituțiilor bancare este acela de a se transforma în agenții imobiliare. Și atunci toată lumea are interesul să ducă contractul mai departe.”

Consumatorii nu trebuie să întârzie achitarea ratelor la credite cu mai mult de 90 de zile, deoarece în acel moment creditul este adus la scadență anticipată, iar banca poate să înceapă demersurile de recuperare a creanței sale.

În termenul de 90 de zile consumatorii nu trebuie să evite încercările băncilor de a-i contacta.

După cele 90 de zile de întârziere, datoria poate fi vândută/cesionată de creditor către firme de recuperare a creanțelor, situație în care dispare posibilitatea soluționării prin intermediul CSALB, deoarece negocierea poate avea loc doar în relație cu entități supravegheate, monitorizate și reglementate/autorizate de Banca Națională a României.


Te poți adresa CSALB dacă vrei: 

Eliminarea sau diminuarea unor comisioane 🎯
Rescadențarea sau reeșalonarea creditelor 🎯
Radierea din Biroul de Credite
Recalcularea dobânzii🎯 
Diminuarea soldului creditului 🎯

Care sunt avantajele serviciilor oferite de CSALB

Gratuitate - Consumatorul nu plătește nimic ✔️
Rapiditate - Soluționare în maxim 90 de zile ✔️
Simplitate - Procedurile sunt simple și ușor de înțeles ✔️
Echitate - Spețele se judecă în echitate și nu după litera legii ✔️
Ambele părți sunt mulțumite, se caută o cale de mijloc ✔️
NU mergi în instanță, totul se rezolvă amiabil  ✔️


„Băncile cumpără și vând încredere” Florin Dănescu - 

Președinte executiv al ARB - Asociația romană a băncilor: Soluționarea alternativă a litigiilor în sistemul bancar poate fi una dintre "monedele" de schimb pentru încrederea în sistemul bancar romanesc. CSALB promite soluții pentru fiecare tip de credit și pentru fiecare produs. Soluția nu va fi una standard, ci una customizată, particularizată în funcție de detaliile fiecărui caz în parte.

Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB: „Cele mai importante clauze dintr-un contract de credit sunt acelea legate de perioada de rambursare, comisionare, preț. Să pună întrebări, să lămurească ce anume prevede contractul respectiv din perspectiva costurilor și să nu semneze imediat contractul de credit. Au această posibilitate potrivit legii, să amâne perioada de semnare.”

CSALB promite soluții pentru fiecare tip de credit și pentru fiecare produs. Soluția nu va fi una standard, ci una customizată, particularizată în funcție de detaliile fiecărui caz în parte.



Prezentarea unor cazuri de succes în urma negocierilor între clienți și bănci/IFN-uri prin conciliatorii CSALB !

Cazul 1.

Credit ipotecar + nevoi personale cu ipotecă în euro  

- reducerea dobânzii de la 9,5% la 3,5% pe an 

- eliminarea comisionului de administrare 

- reducerea soldului cu 700 de euro 

- rata lunară scăzută de la 700 euro la 310 euro

Cazul 2.

Credit ipotecar în Lei 

- scăderea dobânzii cu 1,25% la 3,5% pe an 

- diminuarea soldului creditului cu 2.250 de lei 

- eliminarea comisionului de administrare lunară în valoarea de 75 de lei 

- banca a refinanțat creditul cu o reducere a perioadei de ramburs cu 1 an

Cazul 3.

Credite în CHF - conversie în LEI 

- eliminarea comisionului de acordare 

- reducerea dobânzii de la 6,8% + Libor, la 3% + Robor pe an 

- reducerea soldului cu 21.000 de CHF

 - rata lunară a scăzut de la 3.800 lei la 2.400 lei

Recomandări CSALB pentru cei care vor să ia un credit: 

  1. Citește cu atenție contractul de credit înainte de semnare 
  2. Solicită sa ți se explice clar termenii specificați 
  3. Solicită ajutorul unei persoane specializare (ex. avocat) 
  4. Atenție mare capitolului referitor la costuri: dobânzi, comisioane, dobânzi penalizatoare 
  5. Caută informații referitoare la indici de dobândă interbancara de tipul LIBOR, EURI-BOR, ROBOR
  6. Acordă atenție garanțiilor constituite în favoarea băncii/IFN-ului: imobile, bunuri mobile, venituri aduse în garanție (ipotecă/gaj) în calitate de debitor sau de către garanți 
  7. Discută direct cu banca/IFN-ului ori de cate ori întâmpini dificultăți de rambursare a ratelor de credit 

Nu mai am venituri. Cum plătesc ratele ? 

Există mai multe opțiuni pentru a evita instanța: 

🎯3 luni "vacanță" de la rate (creditul va fi extins tot cu 3 luni) 

🎯Conversie 

🎯Discount


Soluții din partea băncilor(exemple): 

BCR - 40.000 de clienți au aplicat anul trecut pentru amânarea ratelor - credite de consum și credite imobiliare. 300.000 de clienți pentru care a fost amânată plata lunară aferentă cardurilor de credit și overdraft-urilor 

BRD - stoparea plății ratelor sau realizarea unui angajament de plată cu o sumă mult mai mică pe o perioadă specifică, urmând să se rediscute atunci când problemele de ordin financiar se reduc sau nu mai există 

Concluzii

În ultimii ani, numărul de litigii pe rolul instantelor de judecată a crescut considerabil, la fel și neîncrederea clienților în serviciile financiar-bancare. Fondarea centrului de soluționare alternativă reușește, treptat, să restabilească echilibrul relației consumator-bancă/IFN. Începând cu 2016, negocierile purtate prin intermediul CSALB au adus consumatorilor beneficii de peste 7,5 milioane euro.

Te poți oricând abona la canalul de YouTube CSALB:

https://www.youtube.com/channel/UCfFZhzrqlG-YvmhHXnZ8d6A 

Iar dacă dorești să apreciezi pagina de Facebook CSALB, accesează acest link: https://www.facebook.com/csalb.ro


Comentarii