Lost in Translation - un film bun

Stiti acele filme pe care mereu le evitam desi stim ca "trebuie" sa le vedem?
Apoi, dupa ce le-am vazut ne pare rau ca nu am facut-o mai devreme.

Bob Harris (Bill Murray) este un star de cinema care soseste in Tokyo unde trebuie sa filmeze o reclama pentru Suntory whisky. Desi nu mai este la inceputul carierei iar rolurile principale sunt din ce in ce mai putine sau mai deloc, numele sau inca valoreaza suficient astfel incat sa fie platit cu 2 milioane de dolari pentru o reclama.

Charlotte (Scarlett Johansson), o proaspat absolventa a Universitatii Yale, licentiata in filozofie, il insoteste pe sotul ei, un foarte ocupat fotograf, in Tokyo. Aici isi petrece o mare parte din zi singura, in camera de hotel, simtindu-se pierduta si trista.

Bob o observa pe Charlotte pentru prima data in lift iar peste cateva zile au prima conversatie in barul hotelului, intr-o noapte cu insomnie.
Legatura dintre cei doi incepe sa se transforme in urmatoarele zile intr-o frumoasa prietenie iar aceasta prietenie e tot aveau nevoie acum mai mult.
Pentru ca niciunul nu se afla intr-un moment bun. Bob aparent trecea prin criza varstei de mijloc iar Charlotte nu stia ce sa faca cu viata ei.

Lost in Translation  e acel film pe care as putea sa-l revad mereu.  Are replici inteligente, realiste iar problemele cu care se confrunta protagonistii sunt rupte din viata , din viata noastra intima, a tuturor.

* imi dau seama ca filmul e uneori o forma de terapie

Finalul mi-a amintit de Vicky Cristina Barcelona. Am crezut ca este vorba despre acelasi regizor, insa m-am inselat.

Va invit sa-l vedeti. Nu e o pierdere de vreme.