Ce înseamnă să fii blogger de succes ?
Până la urmă este o artă şi asta, să fii recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni. Pentru că nu vorbim despre un succes care se obţine peste noapte, ci despre luni de zile, ani buni în care te lupţi să ieşi din mulţime, mulţimea aceasta fiind reprezentată de cei care nu iasă în evidenţă, care nu au un renume, ca să spun aşa.
M-am referit ca fiind o artă, deoarece nu este pentru oricine, blogging-ul ăsta, oricât de simplu ar părea la prima vedere. Trebuie să fii ancorat în universul blogosferic, şă cunoşti oameni, să fii implicat, dar nu în ultimul rând, să ai conţinut de calitate, să scrii bine şi mereu orientat spre aşteptările reale ale oamenilor/ vizitatorilor tăi, ei fiind cei mai importanţi.
Trebuie să fie un hobby constant pentru a deveni un job mai târziu.
Reţeta succesului trebuie să o cunoască şi Marius Calugaru, care anul acesta împlineşte 10 ani de Blogatu.ro, 10 ani în care nu a făcut decât să tot crească, să aibă trafic, să devină un nume. Este cel mai cunoscut blogger din Craiova şi toată Oltenia, însă nu-i place să se laude singur, îl consideră un adevăr şi atât.
În 2005 a terminat Facultatea de Medicină din Craiova, devenind medic de profesie şi blogger în particular, participând de-a lungul timpului la concursuri pe care le-a şi câştigat, cu voinţă şi încredere că se poate. Apoi, a început să organizeze el însuşi concursuri, învăţând treptat cum să atragă concurenţi, oameni cu competiţia în sânge şi dorinţa de a câştiga premii.
"In 2004 am castigat primul concurs. Atunci am inteles ca daca vrei, poti! Dar trebuie si sa stii cum!"
Tot în anul 2007 a participat la prima campanie pentru bloggeri. Participând, a realizat că vrea mai mult decât atât şi s-a pus pe organizat campanii pentru bloggeri, de unul singur, ceea ce, după părerea mea, iarăşi nu este pentru oricine.
Este necesar să fii cu adevarat îndrăgostit de internet, de blogging, pentru a fi atât de împlicat în mediul online.
Cu siguranţă, în cazul lui Marius Calugaru, recompensele financiare nu au întârziat să apară. Ce poate fi mai frumos decât să faci bani dintr-o pasiune. Până la urmă, este un combustibil care te face să mergi mai departe în acest univers online, din ce în ce mai complex.
Blogging-ul este unul dintre cele mai oneste joburi, pentru că doar cei mai buni câştigă.
Nu există scurtături pe drumul spre succes. Numărul de Like-uri şi comentarii înseamnă recunoaştere iar acestea nu se obţin peste noapte, ci cu multă muncă şi inteligenţă puse la bătaie. Îm lumea blogging-ului, conţinutul de calitate reprezintă motivul pentru care oamenii te accesează şi se gândesc să te accezeze şi data viitoare sau mai bine, să te aibă în notificarile de pe email. De asemenea, nu poţi păcăli foarte mult timp, cititorii aşteaptă sinceritate şi informaţii folositoare. Când nu le găsesc, caută în altă parte.
Despre Marius Calugaru alias Blogatu, mai ştim că este pasionat de Social Media, fotografie, realizare clipuri video, călătorii şi jurnalism. El spune că jurnalismul este una din marile lui pasiuni iar cu ajutorul blogului personal simte că face exact ceea ce îi place, jurnalism de calitate, după propriile standarde.
Cele 7-8 ore pe care le petrece zilnic în faţa monitorului le dedică în mare parte blogului, unde scrie articole, face publicitate online, testează gadgeturi. Apoi, în timpul rămas, se ocupă de campaniile pentru bloggeri pe una dintre cele mai mari platforme, BlogAwards, unde oameni creativi, pasionaţi de scris şi câştigat premii tentante, îşi înscriu zilnic link-urile spre articole. (chiar acum câteva zile m-am bucurat să aflu că sunt una dintre cei trei câştigători într-o campanie BlogAwards.) 💛
CINE CITEŞTE blogatu.ro ?
Toată lumea citeşte Blogatu, chiar şi mama. Asta am descoperit într-o după-amiază, acum câteva zile, când am găsit-o cu laptopul în faţă, citind cu interes ce s-a întâmplat în ultimul episod al serialului pe care îl urmăreşte în prezent. Se pare că îl ratase.
Eu, în schimb, nu sunt foarte interesată de serialele turceşti, însă gusturile nu se discută. Mie îmi place, ca o pasionată de gadgeturi ce sunt, să urmăresc review-uri şi unboxing-uri direct pe blog sau pe noul canal de YouTube, lansat în urmă cu un an şi care se numeşte TESTAREA.
Ador să fiu la curent cu tot ce apare nou, să testez tot ce îmi este accesibil. Un canal cu review-uri este foarte util, mai ales dacă ai experienţă în achiziţionarea unor produse care te-au dezamăgit sau n-au fost pe gustul tău. Îndeosebi atunci când cumperi online, riscurile care vin la pachet sunt mai mari, pentru că una este prezentarea care îi este făcută pe scurt, înainte să îl pui în coşul de cumpărături şi alta este când se află în mâna ta şi începi să-l testezi.
Nu recomand nimănui să procedeze aşa cum am făcut eu anul trecut, atunci când mi-am cumpărat o tabletă care aparţinea de o firmă destul de cunoscută la noi şi m-am trezit, în numai câteva luni, că nu mai funcţionează. M-a impresionat display-ul generos şi am considerat că este suficient. La prima pornire mergea greoi, orice pagină se încărca poimâine şi bateria ţinea mai puţin de 8 ore.
Mi-am promis ca data viitoare, când mai achiziţionez ceva, să caut păreri, să mă gândesc de două ori înainte.
Pe canalul de YouTube TESTAREA, al blogger-ului Marius Calugaru, găsim review-uri sincere despre gadgeturi, note acordate în funcţie de calităţi şi defecte, specificaţii despre produs şi o primă impresie la unboxing.
Dacă eşti în căutarea unui telefon sau a unei tablete la un preţ accesibil, găseşti multe filmuleţe de prezentare a produselor ce aparţin de brandul Allview. După cum probabil ştiti deja, Allview este o companie românească care produce telefoane, tablete, accesorii şi smart devices.
De curând au pus în vânzare un nou smartphone, X4 Soul Style, care vine cu un design elegant, margini subţiri şi îmbunătăţiri pe toate planurile, în special a camerei frontale, care promite selfie-uri ridicate la rang de artă, cu o rezoluţie de 16 MP, Flash Selfie, capturează cu 10% mai multă lumină şi oferă imagini cu 10% mai clare comparativ cu 4 lentile.
Are funcţie de înfrumuseţare (face beauty) atât pentru fotografii, cât şi pentru filmări, cu un algoritm special, care îţi detectează imediat chipul.
O prezentare pe scurt:
- cameră principală de 13MP cu Autofocus, 5 lentile
- baterie cu 30% mai mare ca a lui X3
- senzor frontal cu amprentă
- blocare inteligentă - Smart Lock
- display 5.5" - protejat de Corning® Gorilla® Glass
- 64 GB Memorie Flash
- 4 GB RAM Memory
- sistem de operare SO Android™ 7.0, Nougat
- telecomandă universală cu infraroşu
- 2 sloturi pentru SIM-uri
- Dual 3G
Momentan este disponibil doar pe bază de precomandă. Mă gândesc foarte mult să-mi cumpăr unul, mai ales că urmează să vină ziua mea de naştere şi toţi ştim că cele mai frumoase cadouri sunt cele pe care ni le facem singuri. :) Glumesc, desigur, însă chiar îmi place să-mi fac cadouri, nu dau greş niciodată. ;)
Lăsând gluma la o parte, că am lungit-o prea mult, vreau să îi urez încă o dată La Mulţi Ani lui Blogatu. Încă 10 ani şi tot aşa mai departe, multe provocări şi împliniri pe plan prefesional, review-uri pe YouTube şi click-uri din plin pe Subscribe !!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu