Limba engleza si albumul foto deschizător de drumuri

Favim.com
Mai mult decât un simplu citat din Coelho, nu v-aţi gândit niciodată că viaţa ar putea funcţiona după un plan ascuns, care este însă, în tot acest timp, sub nasul nostru ? Iar la final, v-om rămâne toţi cu acel: "aaaaa...despre asta a fost". Cum este posibil ca, momente neînsemnate aparent, să decidă cine vom deveni, care va fi ţelul nostru, care vor fi bucuriile noastre ?


După cum probabil ştiţi deja din articolele mai vechi, am crescut în anii '90. Eram micuţă în 1996, universul meu nu însemna mai mult decât obişnuitul drum la grădiniţă, somnul de după-amiază, poveştile, desenatul, weekend-urile la televizor şi în grădina mea cu alei, frăguţe şi scăunele de lemn. Habar nu aveam despre ce e viaţa, puteam să jur că asta e tot ce putea fi.

N-avea să dureze mult. Situaţia s-a schimbat atunci când au intervenit câteva lucruri în povestea mea.
Primisem de la o prietenă de familie un album foto. Pe copertă era Tower Bridge, din Londra. Mi se părea atât de frumos, de special, de impunător. Pur si simplu, nu-mi puteam lua ochii de la el. În fiecare zi mă holbam la copertă minute bune, de parcă descopeream ceva nou, un mic amănunt, în fiecare zi.

Apoi, peste un timp, pe postul naţional de televiziune, a început o emisiune scurtă pentru copii, de câteva minute, un program pentru învăţarea limbii engleze şi franceze. Eu aşteptam nerăbdătoare minutele destinate învăţării limbii engleze, ignorând fără milă franceza, pe care mai târziu, deşi am studiat-o, nu mi-a intrat la inimă.
Şi uite aşa, treptat, după-amiază de weekend după după-amiză de weekend, limba lui Shakespeare s-a lipit de mine şi eu de ea.  Colecţional radiere, creioane şi tot ce putea fi imprimat cu steagul Angliei. Aveam chiar şi un caiet unde desenam fiecare lucru care se afla în casă, apoi scriam în dreptul lui traducerea în limba engleză.

În primii ani de şcoală reuşeam deja să citesc cursiv, fără prea mult ajutor din partea părinţilor sau a profesorului. Îmi făceam temele la timp şi aşteptam precum cel mai mare tocilar, să-mi fie recunoscute public cunoştinţele. Cartea mea preferată din acea perioadă se numea Splash!


Elefant.ro

Anii au trecut, nici astăzi nu mi se pare o altă limbă mai frumoasă ca limba engleză, când vine vorba de cele străine. Însă pentru mine a fost simplu, m-am îndrăgostit de ea pornind de la coperta unui album foto şi povestea a continuat în ritmul ei, treptat, fără să forţez nimic, fără profesor de engleză după şcoală şi fără meditaţii obositoare la domiciliul acestuia.

Însă nu la fel se întâmplă pentru toată lumea. Descoperi într-o zi că ai nevoie să vorbeşti engleza sau pur si simplu te simţi frustrat pentru că nu o cunoşti îndeajuns. Poate că la şcoală ai învăţat germana, franceza, poate pur şi simplu nu ai avut parte de oameni care să-ţi recomande să studiezi. Te trezeşţi cu acest "handicap" şi-ţi spui că trebuie să faci ceva.

 Pentru asta s-au inventat cursurile online pe platforme profesionale de elearning. Înveţi engleza de acasă, la orice oră din zi sau din noapte, tu fiind cel care îşi stabileşte programul.
 Ai acces la lecţii, exerciţii şi teste. Acestea vor fi corectate de un profesor care te va ghida şi susţine în tot acest timp, oferindu-ţi feedback permanent, până vei obţine cele mai bune rezultate.

De ce să înveţi limba engleză ?
1. Vrei să obţii un job nou sau ţi-ai dori să fii promovat şi limba engleză se impune ?
2. Ti-ar plăcea pur şi simplu să cunoşti o limbă nouă?
3. Ai în gând o eventuală plecare din România, undeva unde se va vorbi engleza ca limbă de bază ?
4. Iubeşti să citeşti cărţi şi ţi-ar conveni să le ai în faţa ta exact aşa cum sunt de la mama lor,                     netraduse ?
5. Te încântă ideea ca tu să fii cel care îşi va ajuta copilul să înveţe limba engleză treptat, acasă, fără        stres, fără bani daţi pe meditaţii ?
6. Ai realizat că informaţia de pe internet este mult mai multă în limba de circulaţie internaţională,         engleza ? Ti-ar plăcea să ai mai mult acces ? Să înţelegi, să scrii, să comunici ?

Learning is a treasure that will follow its owner everywhere.

Comentarii

Trimiteți un comentariu