„Love planted a rose, and the world turned sweet”.
Întotdeauna când deschid un album foto plin cu amintiri frumoase, calde și observ că apar trandafiri în unele fotografii, mă emoționez. Parcă totul capătă brusc mai mult farmec și lucrurile din mintea mea vin puse în ordine. Am revenit acasă, acasă în sufletul meu.
Trandafirii au însemnat dintotdeauna mult pentru mine și odată cu ei, grădina mea fermecată unde copilă fiind, simteam eternitatea fără să înțeleg ce înseamnă asta. N-am povestit niciodată aici, pe blog. Până la urmă de ce ar conta, mi-am tot spus. În plus, este dificil să exprimi în cuvinte trăiri, sentimente și emoții pentru care nu s-au inventat cuvinte pe măsura lor. Și brusc totul ar părea mic.
Totuși, voi face un exercițiu...
Grădina mea era magică, nu exista una mai frumoasă ca ea. Tocmai faptul că era unică mă făcea să cred asta. Unica așa cum sunt oamenii care au ceva de spus, care îi inspiră pe ceilalți într-un mare fel. Ea putea liniștită inspira alte grădini pentru că era specială. Avea viață, magie, poveste.
Mă bucura indiferent de anotimp, dar cel mai mult îmi plăceau perioadele în care strângeam frăguțele printre trandafirii sălbatici roz și vișinii, în care mă înțepam de fiecare dată și căpsunile dulci sau cele culese necoapte și mâncate așa, din prea multă nerăbdare. Apoi vara, mă prindea seara în grădină, pe aleile de piatră împrejmuite de gardul viu. Teiul înflorit, scaunele din lemn, umbrela în formă de ciupercă gigant, cerul infinit, plin de stele, spre care ridicam deseori privirea.
Astăzi mi-au rămas amintirile și pozele. Uneori noaptea visez casa în care am copilărit dar totul este acoperit de tristețe, neclar, gri. Nu mai pot atinge ce a fost odată...
 |
| Imagine 1 Double Pink Knock Out, Meilland - Franța |
Așa cum spune și titlul postării de astăzi, eu cred că fiecare casă ar trebui să aibă trandafiri. Nu vă închipuiți că cineva avea timp să îngrijească perfect grădina copilăriei mele sau că trandafirii erau mereu în cea mai bună stare. Se întâmpla și să nu fie. Dar mie tocmai asta imi plăcea. Parfumul fiecărei flori, plantele a căror nume nu le cunoșteam, iarba, zgomotul gâzelor și pânza de păianjen din gardul viu. O mică artă pe care natura împreună cu omul o pot face.
Comentarii
Trimiteți un comentariu