Mai sunt doar câteva zile până când vom sărbători din nou Halloween-ul și așa cum am promis pe pagina de facebook în urmă cu câteva săptămâni, vreau să scriu despre asta, mai exact despre prima petrecere de Halloween pe care mi-o amintesc. De când am acest blog am vorbit despre multe, am împărtășit cu voi, cei care mă citiți, tot felul de amintiri și experiențe, însă despre asta n-am scris niciodată. Poate și pentru că nu mi s-a părut cu adevărat important de povestit, dar iată că a venit vremea, se apropie 31 octombrie. :)
Așa cum se așterne timpul peste o fotografie, amintirea devenind odată cu trecerea anilor din ce în ce mai valoroasă, așa îmi amintesc eu o seară în care am aflat pentru prima dată de Halloween. Nu mai am poze din păcate, însă în memoria mea au rămas toate exact ca niște fotografii drăguțe de pe Tumblr, ușor vintage, care te inspiră să visezi.
Copilă fiind, cu o imaginație bogată, m-au atras încă de foarte devreme lucrurile „înspăimântătoare”, poveștile care nu te lasă să dormi noaptea, interpretam roluri alături de alți copii, în care ne imaginam că intreaga casă este bântuită de o fantomă ce ne urmărește pretutindeni, unii dintre noi fiind mai speriați, alții mai curajoși în încercarea noastră de a o prinde (pe fantomă).
Însă despre Halloween, sărbătoarea de origine celtică nu știam nimic în acea perioadă, adică în anii 2000-2001, când îmi cream costume tematice, de exemplu costume fantoma din hainele mamei, ajutată de foarfecă, ață și ac. Eram un personaj în fiecare sâmbătă, când alergam prin întreaga casă alături de prieteni, până se făcea seară, oboseam și povestea acelei zile se încheia.
Dar într-o zi de toamnă, într-un octombrie cu vreme plăcută, peste doi ani, când mai crescusem, învățătoarea ne-a propus la scoală o petrecere, o petrecere de Halloween. Ce înseamnă Halloween ? Venim costumați într-un personaj, ceva înfricoșător, poate ? Super ! Copiii și adulții deopotrivă adoră acest joc. Va fi muzică, concursuri, totul desfășurat într-un decor mai puțin obișnuit, în sala de sport.
Nu mi-am propus să merg, simțeam că nu mai este pentru mine. Mai mult decât atât, nu aveam un costum adevărat, ceva care să-mi placă, să mă bucure. Și mai ales, unde găseai atunci, într-un oraș destul de mic, costume Halloween pentru copii ? Nicăieri.
În ziua petrecerii mă întorsesem de la scoală pe la orele prânzului, puțin tristă, totuși, din cauză că știam foarte bine... nu voi fi acolo în acea seară, alături de prietenele mele. Mare mi-a fost bucuria când găsit-o pe mama acasă, lucrând de zor la ceva. Cosea, tăia, lipsea. Oare ce face ?
Prima piesă a costumului a fost gata, pălăria de vrăjitoare. Realizată din carton, material negru și câteva pietre mici, strălucitoare, pentru efect. Plus multă imaginație. Îmi pare atât de rău că nu am păstrat-o până în prezent.
Apoi a urmat rochia, la fel, dintr-un material negru, era subțire și lungă. Peste aceasta aveam o pelerină de vrăjitoare, ușor grea, de un vișiniu închis iar în loc de mătură, mama s-a gândit că ar fi mai bun un fel de instrument de făcut vrăji.
Când am ajuns la petrecerea din sala de sport, în jurul orei 6, atmosfera era nemaipomenită. O mulțime de baloane, dovleci peste tot, un juriu pentru concursul de costume, muzică și... mai mulți colegi costumați în fantome, ceea ce nu te ajuta deloc să vorbești cu prietenii pe care îi căutai, arătând mulți la fel.
În câteva minute m-am împrietenit cu atmosfera, mi-am găsit prietenii, printre care și prietena cea mai bună, Nicoleta. Îmi amintesc clar cum am refuzat să particip la concursul de costume, gândindu-mă că toți arătăm special și nimeni nu are ceva în plus față de celălalt.
După atâția ani, mi-e dificil să explic în cuvinte de ce am simțit acea seară ca fiind una magică. Poate pentru că se uniseră niște energii și totul părea desprins dintr-o poveste pe care ai vrea să o recitești mereu. Trăiam acele momente într-o sinceritate ce nu o poți întâlni într-o zi obișnuită. Și eram doar niște copii.
Îmi amintesc că se făcuse târziu și nimeni nu voia să plece acasă. Dansam, inventam tot felul de jocuri, cântam la un microfon ce greu reușeai să îl prinzi, printre atâția doritor. Până și învățătoare noastră era copleșită de tot, nu se așteptase la un asemenea rezultat.
Spre sfârșit a început o melodie lentă. Fiecare dansa cu cineva, eu cu Nicoleta, eram nedespărțite. Eram destul de triste fiind ultimele luni în care noi mai învățam împreuna la acea școală, dar totodată bucuroase pentru un moment în care nu mai conta nimic din exterior.
O astfel de amintire te poate face să iubești o sărbătoare ce nu are tradiție în țara în care te-ai născut. Chiar dacă auzi mereu: „este o sărbătoare păgână”, „nu este sărbătoarea noastră”, ”eu nu o înțeleg, o prostie!„.. asta nu trebuie să te împiedice să participi sau să organizezi o petrecere de Halloween, indiferent dacă ești mai mic sau mare mare.
Mi se pare foarte important să ne păstrăm imaginația vie, să creăm amintiri, pentru că nimeni nu o va face în locul nostru. Și nu este vorba numai de Halloween, o petrecere tematică cu ocazia unei zile de naștere iarăși poate fi o idee excelentă.
Dacă nu găsești costumul perfect, aruncă un ochi online, nu mai suntem în 2000.
Mi-ar plăcea ideea de mireasă fantomă sau prințesă gotică. Sună infricoșător, nu-i așa ? Dar oare cum ar fi dacă ai veni și cu un machiaj excepțional, care să aducă un plus, să se potrivească perfect ? O mireasă fantomă trebuie să fie puțin răvăsită însă totodată înteresantă, captivantă, creepy.
Have Fun !
Comentarii
Trimiteți un comentariu