Când adolescența a venit, nu a venit singură. A adus cu ea dependența de citit reviste colorate și nevoia de a le cumpăra pe toate în fiecare lună. Astăzi, o colecție generoasă care implinește 16 ani și stă bine închisă într-o cutie de carton pentru acele zile în care ai nevoie să te pierzi puțin în trecut. Aproape nu-mi vine să cred cât timp a trecut de atunci. Am realizat acum, în timp de scriu.
Undeva, pe una dintre ultimele pagini, rubrica de horoscop era de nelipsit, lângă testele de personalitate și cele în care aflai cât de mult sau puțin te iubește el. Treptat, am început să-mi dezvolt o curiozitate legată de misterele fiecărei zodii și descopeream mai multă compatibilitate între mine și alte persoane născute sub semnul de Pământ sau Apă. Îmi plăcea să dau sens lucrurilor.
În una din acele zile am aflat că persoanele născute în zodia taurului au o înclinație spre sedentarism. Nu am fost niciodată de acord cu asta, deși m-am luptat la un moment dat cu kilogramele în plus iar sedentarismul a fost unul dintre motivele pentru care am ajuns acolo. Zodia nu poate spune chiar totul cu exactitate despre noi, detaliile făcându-ne unici pe fiecare în parte.
Mereu am simțim o dragoste și o nevoie pentru sport și mișcare, cu doar o mică excepție, aceasta fiind perioada în care mă motiva aprecierea oamenilor din jur sau părerile lor negative. Mi-au trebuit câțiva ani să îmi redescopăr dorința de a face sport cu plăcere, pentru că uitasem acest lucru. Maturizarea în urma anumitor experiențe neplăcute aduce cu ea, din fericire, dorința de echilibru și ne învață cât este de important să trăim frumos pentru noi. Sunt omul care învață din greșeli și pune preț pe o calitate a vieții în fiecare aspect al ei.
Un stil de viață care mi se potrivește, înseamnă, printre altele, o sănătate de fier. Tocmai de aceea m-am gândit să-mi creez un set de reguli blânde, un program personalizat, compatibil cu ritmul în care îmi este construită fiecare zi. Dacă ceva nu vorbește despre tine, văd a fi foarte dificil să mergi mai departe cu planul tău.
Corpul meu îmi cere
- mișcare
- hidratare
- hrană sănătoasă și cât mai diversificată
# Sport acasă
Dacă nu am posibilitatea să alerg în parc sau să înot din diferite motive, mă simt excelent făcând sport de acasă. Încerc să nu exagerez niciodată și mă îndrept spre ce simt că mi-ar plăcea să fac în ziua respectivă. Au existat perioade în trecut când exageram în ideea de a pierde un număr de kilograme într-un timp scurt. Kilogramele le pierdeam, însă nu mă simțeam mai fericită sau mai echilibrată.
În ultimii ani am avut mai multe biciclete staționare, mecanice și magnetice. De fiecare m-am atașat într-un fel până am descoperit una mai bună. Ador senzația de imediat după pedalare, mușchii coapselor lucrați și efectele antrenamentului cardio în tot corpul. 30 de minute pe o bicicleta de fitness sunt suficiente pentru arderea grăsimilor, remodelare și întreținere. Acest exercițiu lucrează în special partea inferioară a corpului( coapsele, șoldurile, mușchii fesieri și ai gambelor).
Când nu este ziua bicicletei, este ziua stepper-ului. Înainte să-mi achiziționez unul, mă foloseam de o bucată mai groasă de polistiren pe post de stepper. 45 de minute, cât dura un episod din Grey's Anatomy sau House. Și acest exercițiu se concentrează pe partea inferioară a corpului, însă nu mă plâng pentru că se ocupă și de abdomen. Este un aparat care nu ocupă mult spațiu și se depozitează cu ușurință în orice colțișor al casei.
Pentru brațe tonifiate, un set de greutăți este indispensabil. Pe YouTube găsim o mulțime de exerciții Pilates pentru brațe. Chiar dacă pare simplu la început, după 5 minute simți nevoia să renunți. La fel am spus și atunci când m-am gândit să fac Tae Bo. 45 de minute fără pauză mi se părea doar un vis frumos. În 3 luni de zile situatia s-a schimbat iar după cele 45 minute de Tae Bo mai aveam tot atât de multă energie să o iau de la capăt.
#Numărul de pași pe zi
Mersul pe jos face piciorul frumos...
Să fie adevărat ? Cel puțin ne menține sănătoși și ne oferă o stare generală mai bună, atenuează simptomele depresiei, menține sănătatea oaselor, a creierului și întărește inima. Iubesc plimbările indiferent de anotimp sau oră. La minus multe grade sau în serile plăcute de vară. Într-o după-amiază de toamnă cu ploaie, pe străzi mai rar văzute, oricum ar fi. In perioadele solicitante nu merg la culcare înainte să fac o plimbare. Am auzit mai multe persoane povestind despre îmbunătățirea calității vieții doar dobândind acest obicei sănătos.
Am vrut să-mi urmăresc numărul de pași pe care îi fac zilnic și mi-am cumpărat o bratara fitness ce are printre celelalte funcții și un pedometru. În plus, îmi monitorisează numărul de calorii consumate, ritmul cardiac, mă avertisează dacă am stat prea mult timp într-un loc fără să mă mișc și îmi spune dacă am avut sau nu un somn de calitate.
#Hidratarea
Își anotimpul cald, cei 2 litri de apă pe zi îi consum fără să urmăresc dacă am respectat această regulă. Când sunt acasă îmi pregătesc într-o carafă pentru limonadă apă plată cu ghimbir, mentă și felii de lămâie. În perioada rece a anului nu reusesc să consum 2 litri de apă plată pe zi, însă îi suplinesc prin consumul de supă, ceaiuri, legume și fructe.
Când observ o persoană care se simte slăbită și fără vlagă încercând să funcționeze întreb imediat câtă apă a consumat în acea zi. Deseori mi se răspunde "puțină''.
Dacă nu îți place apa, fii creativ ! Pregătește ceaiul preferat cu puțină miere și lămâie, apoi pune-l la frigider și consumă-l rece. Este mult mai bun. Sau prepară apă infuzată cu fructe și legume. Căpșuni, zmeură, limetă, afine, castravete, frunze de mentă, Posibilitățile sunt nenumărate.
#Hrană sănătoasă și diversificată
Persoanele gurmande au nevoie de mâncare bună. Eu nu mă pot mulțumi cu un piept de pui la grătar și salată. E și acesta un fel de iad, mai ales când vrei să slăbești îți vin in minte tot felul de imagini cu briose și alte nebunii. Din fericire internetul este plin de rețete cu variante sănătoase a rețetelor originale, mai grele, cu mai multe calorii. Brownies din curmale și avocado, fără coacere și făină, spaghete din dovleac/dovlecel/zucchini, etc.
Îmi place să mănânc pește, carne de pui uneori, hummus, supe cremă, salate, lipie cu legume și cremă de brânză+mărar, legume coapte(cartofi dulci, zucchini, morcovi, sparanghel) cu linte sau quinoa. Unt de arahide în mulsi, cu banane și lapte de migdale.
În general mănânc cam orice, mai puțin preparate cu multă grăsime, sare/zahăr în exces, făină prăjită/ceapă/usturoi. Îmi plac rețetele simple, ușor de pregătit și sănătoase. Încerc să mănânc cât mai multe fructe și legume crude, zilnic. Smoothie-uri din fructe de pădure și banane pentru detoxifiere, în zilele libere.
Am învățat că nu este bine să devii obsedat de mâncare, fie că ești vegetarian, vegan sau îți place să guști din mai multe. Am trecut prin tot felul de diete, infometare, bulimie. Nimic nu mi se pare mai inspăimântător astăzi cum mi se pare lupta dintre tine și mâncare, știind că trebuie să te hrănești pentru a putea supraviețui.
***
Stilul meu de viață vorbește despre echilibru și alegeri inteligente. Dacă în trecut mâncam sănătos doar pentru că mă interesa părerea oamenilor, astăzi o fac deoarece găsesc legumele/fructele ca fiind delicioase și sunt fericită ca am ocazia să trăiesc în acest timp, pe această planetă și să mă hrănesc corect. Poate sună puțin exagerat spus, însă experiența cu neplăcutul te învață să fii altfel...
La fel și sportul. Înainte îl făceam cu un soi de ură și ambiție nebună, că trebuie să reușesc, că trebuie să... Astăzi mă bucur să mă urc pe bicicleta de fitness sau pe stepper. Îmi place să alerg, să înot, să merg pe jos ore întregi, când am timp să fac asta. Exerciții pentru diferite zone ale corpului, Yoga.
Când începi să faci lucruri pentru tine și lucrurile încep să o facă pentru tine.
💋 ☮
Sursă imagini Pinterest
Comentarii
Trimiteți un comentariu