În copilărie, aproape întotdeauna ploua de Paște. Cel puțin eu așa îmi amintesc. De aceea iubesc astăzi ploaia, o asociez cu binele și liniștea. Mă trezeau ai mei dis-de-dimineață și mergeam în grădină, unde căutam emoționată cadourile de la Iepuraș. Mirosul de pământ ud, de plante, flori... divin mi se pare astăzi. Nu exista bucurie mai mare, mai ales că întotdeauna primeam ce îmi doream. Oricum, prin anii '90 cadourile nu erau atât de costisitoare iar pretențiile mele nu erau nici ele exagerate. Primeam hăinuțe, costumașe de blugi atât de la modă pe atunci. Un joc video poate, casete pentru jocul video, casetofon, casete cu muzica acelor vremuri. Imi dorisem mult o mitralieră de jucărie la un moment dat. Era albă și mi se părea făcută special pentru fete. O primisem, țin minte că nu m-am despărțit de ea o perioadă bună. Pentru dezvoltarea talentului artistic, nelipsitul pachet ce conținea acuarele, creioane colorate, plastinilă, mereu se afla acolo, printre celelalte. Set de Badminton, minge sau role pentru activitățile în aer liber. Cam așa arătau cadourile în acei ani. Nu-mi doream nimic mai mult.
Astăzi vreau să le spun mulțumesc părinților mei pentru toate aceste amintiri frumoase și să-i surprind plăcut oferindu-le câteva cadouri alese cu grijă. Magazinul online Dwyn Shop are o ofertă bogată de produse și mari reduceri tot timpul anului. În special acum, în preajma sărbătorilor Pascale sau a sărbătorilor în general. De pe Dwyn cumpăr cel mai des electrocasnice, electrocasnice folosite în bucătărie. Mereu descopăr ceva nou în oferta lor, ca de exemplu mașina de vată de zahăr, cea mai drăguță mașină de preparat înghețată sau aparatul de pregătit clătite, pe o plită electrică specială. Dar pentru ei m-am gândit la altceva.
Pentru mama
Pentru mama
Un curatitor cu aburi poate fi un cadou ideal pentru mama. Chiar și eu am început să-mi doresc unul după ce am văzut cum funcționează și de ce se merită să ai așa ceva acasă. Improspătează aerul din încăpere, distruge bacteriile, dezinfectează, curăță orice suprafață, nu este necesar să folosim detergenți. Mai mult, te protejează dacă suferi de astm sau alergii supărătoare. Pe Dwyn sunt mai multe modele, unele mai micuțe, usor de transportat prin casă. Mi-a mai plăcut unul roșu, de la Vileda Steam.
La capitolul ingrijire personala nu știu ce aș putea să-i cumpăr și nu are. O placă de îndreptat părul rebel, asta știu sigur că nu mai are și îi dorește. Am găsit de la ETA. Învelișul plăcii din ceramică are un model interesant, nu este negru banal.. Cablu de 2 m și vine cu opțiunea de control al temperaturii. Pe lângă placă m-am gândit și la un uscator de par profesional de la Babyliss- Pro Digital Hair Dryer 6000E. Acesta promite un păr strălucitor datorită debitului mare de aer ionic.
Pentru tata
Vremea potrivită pentru gratare sosește. Cine nu se gândește la seri lungi de weekend în grădină, la un porumb dulce pe grătar, tot felul de preparate de îți lasă gura apă, pahare cu limonadă sau o bere rece, sub un cer senin și înstelat ? Eu, una, abia aștept. Știu sigur că la fel se gândește și tata. În magazinul Dwyn există o mulțime de modele, în funcție de buget și preferințe, cu gaz sau cărbune, mai mari sau mai mici. Mie mi-a plăcut acesta, roșu.
Dacă tot face cumpărături pe Dwyn Shop, Iepurașul ar putea să se gândească și la mine. Prin oferta de telefoane mi-a atras atenția smartphone-ul Samsung Galaxy S9. Poate capta imagini în condiții de lumină foarte slabă, are un design elegant, o diagonală de 5.8 si 64 GB memorie internă. Disponibil în trei culori. Ador această nuanță de albastru. Nu arată deloc rău nici în varianta mov sau negru. De fapt arată ca un telefon ce își merită toți banii iar în descrierea lui de pe site aflăm și de ce.
Magazinul online Dwyn Shop este locul în care găsești cadoul perfect pentru fiecare membru al familiei. Pentru mama, tata, pentru soț sau soție, copii. Oferta de produse este bogată, mai mereu sunt reduceri mari și îți primești comanda la timp. Dacă locuiești în București o poți ridica în aceeași zi de la sediu Dwyn sau în maxim 3 ore prin livrare urgentă.
Sărbătorește mai frumos Pastele printre cadouri alese cu grijă pentru cei dragi !
Comentarii
Trimiteți un comentariu