Am așteptat nerăbdătoare finala de la Lisabona a concursului Eurovision. Probabil, am fost puțin traumatizată după preselecțiile din România și am dorit mult să văd cum se descurcă cei care au fost aleși să ne reprezinte anul acesta, trupa The Humans. Teama de a nu rata seara de sâmbătă, 12 mai, m-a făcut să fiu cât se poate de atentă la ziua respectivă, să nu mă iau cu alte lucruri, așa cum obișnuiesc de fiecare dată când aștept ceva important sau de mare interes pentru mine. Bineînțeles, am pornit televizorul la piesa numărul 5 din concurs, însă nu a fost o tragedie, aveam să constat imediat.
Acasă, în perioada copilăriei, exista un mare interes pentru tot ce implica muzica și spectacolul. Festivaluri, concursuri de muzică, o modalitate de entertainment ce astăzi nu mai înseamnă nimic. Este dificil de explicat cum simțeai acele lucruri, ce farmec aparte aveau, când totul era simplu și gri, cu toate că noi, copiii, nu le percepeam în felul acesta. Să o faci acum, într-un prezent atât de diferit. Mamaia, Callatis, Cerbul de Aur. Au rămas undeva acolo, în inima și memoria noastră.
Nici Eurovisionul nu putea fi ratat. Îmi amintesc anul 1998, atunci participase Mălina Olinescu. Nu am putut uita rochia și acel colier, mi se părea și încă mi se pare atât de interesant. Piesa, însă, aveam să o descopăr mai târziu, când o puteam simți altfel. În următorii ani, rar s-a întâmplat să ratez momentul României de pe scenă, deși eram destul de mică, aveam alte preocupări, tot exista o mică emoția, acolo. Rețin perfect melodia trupei Taxi, pe Monica Anghel și Marcel Pavel, Nicola, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Mihai Trăistariu și toți cei care au urmat după, până în prezent.
La începutul acestui an, audițiile live au fost o adevărată sursă de relaxare și amuzament. Orice regie x Factor nu înseamnă nimic pe lângă ce au fost capabili organizatorii să facă, timp de câteva săptămâni. Oameni care nu aveau nimic în comun cu muzica, au venit să prezinte piesele lor, juriului și nouă. Piese ce nu ai vrea să le asculți nici măcar la zilele orașului. Îți puteai imagina, cu o oarecare satisfacție meschină, momentul lor de la Lisabona. Când vorbim de un asemenea concurs, unde indiferent cât de bună este melodia ta, s-ar putea să nu fii în primele locuri ale clasamentului, trebuie sărite câteva etape și concentrație maximă pe 10-20 de piese OK, bune și foarte bune.
Mai mult decât atât, m-a deranjat faptul că juriul a încercat să influențeze decizia publicului în drum spre finală. "Sunteți foarte buni, ar trebui să oprim concursul aici", de parcă cei care urmau după nici nu prea mai contau, de fapt. Nu se face așa ceva.
Știu că nu avem șanse să câștigăm. Suntem prea stridenți sau plictisitori, nu avem idei geniale, nu înțelegem exact cam ce se cere. Au trecut niște ani de când urmăresc Eurovisionul fără să mă intereseze mult cine ne reprezintă, doar pentru că aștept să ascult piesele unor țări care au înțeles despre ce este vorba.
Melodia unui domn, Dorel Giurgiu, poate descrie în detaliu organizarea de anul acesta. Recunosc, am ascultat-o de foarte multe ori în acea perioadă, cu toate că momentul este ușor penibil, măcar îți creează o stare, ceva. Da, au reușit să mă binedispună teribil.
Mi-aș fi dorit ca The Humans să ajungă în finala de la Lisabona, chiar dacă nu i-am votat. Consider că meritau până la urmă, mai ales dacă ne raportăm la celelalte piese care au reușit să treacă de a doua semifinală. Nimic spectaculos, cum se întâmpla altădată. Aproape nu mi-a venit să cred.
Cine mi-a plăcut anul acesta?
Danemarca. Rasmussen - Higher Ground ( plăcut de la prima ascultare, plus momentul de pe scenă, încărcat cu o energie specială)
Am spus mereu, nu este neapărat vorba de voce, în sensul că, degeaba este spectaculoasă și atât. Dar de ce poate transmite omul, artistul. Să mă facă să simt că, după trei minute și ceva, aș mai vrea să-l ascult de câteva ori. Îmi place să fiu inspirată de lucruri făcute cu sufletul, fără melodii isterice sau care doar respectă șablonul.
Am căutat șapte piese din anii trecuți, unele fiind câștigătoare, altele din păcate nu. Poate vă plac și vouă:
1. Emmelie De Forest - Only Teardrops - Danemarca
2. Margaret Berger - I Feed You My Love - Norvegia
3. Donny Montell - Love Is Blind - Lituania
4. Loreen - Euphoria - Suedia
5. Lena Satellite - Germania
6. Nocturne - Secret Garden - Norvegia
7. Salvador Sobral - Amar Pelos Dois - Portugalia
Comentarii
Trimiteți un comentariu