La sosirea primăverii observăm cum pisicile sunt atrase de razele blânde ale soarelui, răsfățându-se în ferestrele stăpânilor sau în grădinile acestora, după o iarnă lungă în care n-au avut parte de această bucurie. Când vara ne bate la ușă, lucrurile încep să se schimbe, mai ales în zilele caniculare ce pot însemna săptămâni întregi sau chiar luni de foc. Atunci pisicile caută adăpost din pricina căldurii excesive și intră într-un fel de hibernare la comandă, dormind și lenevind o bună parte din zi în cel mai intim, răcoros și întunecat loc din casă.
Neoferindu-le îngrijirea și atenția de care au nevoie, ele pot suferi de insolație sau deshidratare. Este cunoscut faptul că pisicile nu transpiră, de aceea este mai complicat pentru ele să țină sub control temperatura corpului atunci când canicula ne dă tuturor bătăi de cap. Câteva din metodele felinelor de a se proteja de inconvenientele de sezon sunt: consumul de apă, inactivitatea, evitarea expunerii în soare.
Vă prezint 7 moduri prin care putem ajuta pisica să se simtă confortabil și în siguranță pe toată perioada verii.
APA Dacă toamna, primăvara și iarna este suficient să schimbăm apă din bol o dată, cel mult de două ori pe zi, vara este recomandat să o schimbăm mai des, astfel încât pisicile să aibă la dispoziție apă proaspătă mereu, la o temperatură plăcută pentru consum. Atât pentru cele care stau permanent în casă, cât și pentru cele care iasă afară, sunt necesare mai multe boluri cu apă pentru a încuraja pisica să bea și să rămână hidratată pe tot parcursul zilei. Putem apela la câteva trucuri istețe, cum ar fi înlocuirea bolurilor cu farfurii puțin mai plate, pahare, vaze din ceramică sau chiar o fantana pentru pisici. Aceasta oferă un flux constant de apă, previne bolile tractului urinar și este un ajutor de nădejde pe timp de caniculă. În plus, este distractiv. Știm cu toții cât iubesc pisicile să se joace cu o apă care curge. Ai mei sunt înnebuniți.😍
Și mai sunt idei. Stăpânul celor două pisici celebre, Cole și Marmalade ne învață într-un video pe YT cum să le oferim o gustare răcoritoare în zilele fierbinți de vară. Avem nevoie de o conserva de ton, puțină apă, un blender și o formă pentru cuburi de gheață. La sfârșit mai există o rețetă dar vă las să o descoperiți voi.
AER CONDIȚIONAT/VENTILATOR O pisică de casă se poate bucura de puțina răcoare a dimineții dacă îi deschidem larg fereastra până în jurul orei 8-9, înainte instalării disconfortul termic. Apoi tragem jaluzelele, perdelele și închidem ușile pentru a ne proteja pe noi și animalele noastre de supraîncălzirea locuinței. Dacă nu avem un aparat de aer condiționat, un ventilator așezat la nivelul solului, într-un colț, cu fața spre centrul camerei îi poate oferi pisicii o briză plăcute prin blăniță. Altă idee ar fi așezarea unei sticle cu apă înghețată în fața ventilatorului pentru a răspândi un aer răcoritor. În cazul în care devine prea rece, pisica trebuie să aibă posibilitatea de a părăsi oricând încăperea. Între orele 11am și 6pm nu este recomandat accesul lor în exteriorul casei.
UMBBRA Pisicile iubesc soarele, însă se retrag atunci când devine prea cald. În grădină au nevoie de umbra unui pom, a unei tufe sau putem improviza noi ceva, să fie pe placul lor. Pentru cele care stau numai în casă, trebuie să ne asigurăm că nu rămân închise într-o cameră unde intră multă lumină și sunt în imposibilitate de "evadare". Observăm de multe ori cum dorm în chiuvetă, cadă, prin baie sau prin bucătărie, ori pe pardoseala ce rămâne rece datorită materialelor din care este făcută, chiar și pe timp de caniculă.

PERIAJUL BLĂNII O blană lungă trebuie periată în mod deosebit în această perioadă, pentru a evita încâlcirea și a permite aerului să circule cu ușurință prin ea. O periem la începutul zilei, să o pregătim psihic pe blănoasa noastră pentru o nouă zi cu temperaturi ridicate și mai puțin confort. Cât privește tunsul, tundem blana numai la recomandarea medicului veterinar, pentru a afla dacă îi facem un bine și o putem proteja. Pisicile cu blană albă sau deschisă la culoare au o piele sensibilă și sunt mult mai predispuse la arsuri solare.
COVORAȘUL PENTRU RĂCIRE este o nouă metodă prin care putem menține temperatura corporală normală a pisicilor noastre. Se curăță ușor și se pliază până la o dimensiune mică, astfel îl pune lua cu noi oriunde mergem. Acasă îl așezam în locurile lor preferate, în paturi, pe jos, unde au plăcerea să stea. Funcționează simplu, prin transferul căldurii corpului către gelul din interiorul covorașului Keep Cool.
POT FI SEDENTARE în această perioadă. Efortul fizic generează căldură, toți ne ferim de asta, chiar și ele. Atât pisicile care trăiesc afară, cât și pisicile de casă, în zilele caniculare pur și simplu dispar. Se retrag și așteaptă să vină noaptea, atunci când pot în sfârșit să "funcționeze". Fără activități și joacă cu laserul, ar spune ele...

CUIB ASCUNS Multe pisici caută intimitate și întuneric, un loc ascuns, unde să nu fie deranjate pe toată perioada zilei. Pe frigider, pe șifonier, sub un scaun sau în spatele canapelei. O cutie de carton ar fi ideală, un prosop și covorașul pentru răcire. Observă unde se retrage și construiește-i un refugiu răcoros chiar acolo.
Ele nu ne pot comunica în mod direct o problemă, de aceea trebuie să acordăm atenție comportamentului lor. Miaună prea mult ? Este agitată, nu-și găsește locul ? Vomită ? Salivează ? Are febră ? Mieunatul excesiv poate fi provocat de temperaturile ridicate iar voma, febra și salivarea pot fi semnele insolației, atunci când felinei i se permite accesul afară la orele nepotrivite. Mergeți de urgență la medicul veterinar !
Tu cum ai grijă de pisica ta pe timpul verii ?
🐾
x
Comentarii
Trimiteți un comentariu