Desigur că sănătatea este cel mai de preț dar pe care viața ni-l poate oferi. Unii suntem conștienți de asta și acordăm atenție detaliilor, alții mai puțin. Dar nimeni nu este de condamnat, fiecare alege pentru sine în funcție de propriile nevoi. Ar fi absurd să pretindem că le știm pe toate, mai ales în ceea ce îi privește pe ceilalți.
Mi-am dat seama că cea mai frumoasă perioadă poate fi cea de tranziție, când începi să conștientizezi dar fără obligi pe cineva să te creadă. Te transformi într-un "cobai" pentru a descoperi ce îți face bine, ce îți face mai puțin bine și ce trebuie eliminat complet. Indiferent câte bloguri, cărți, reviste de sănătate ai citi, dincolo de îndrumarea primită prin acumularea de noi informații, nimeni nu are rețeta magică pentru tine. Suntem unici iar rețeta ideală este personalizată, prin experiență.
Pentru o viața lungă, frumoasă, calitativă, alimentația sănătoasă este cea mai puternică și ieftină armă pe care te poți baza oricând, împotriva problemelor ce stau la pândă. Nu este scump să-ți pregătești o salată mixă cu morcovi cruzi, o sursă bogată de vitamine (vitamina A și minerale), o lingură cu ulei de susan, elixirul folosit în medicina alternativă, cu o mulțime de proprietăți nutritive, preventive, curative, câteva cubulețe de măr parfumat(vitamina C, calciu), stafide, semințe de floarea soarelui și iaurt grecesc pe post de dressing ceva mai light și plin de beneficii. Se consumă lângă chifteluțe cu năut sau o proteină de origine animale, după dorință, poftă, alegerea fiecăruia.
Dacă vrei să ronțăi ceva sănătos la birou, crackersi raw bio cu semințe, morcovi și sare de mare reprezintă alternativa salvatoare pentru a ține sub control aportul de fibre, grăsimi sănătoase, vitamine și minerale. De reținut că semințele de floarea soarelui reprezintă o sursă bogată de vitamine (E, B1, B6) și sunt un excelent energizant pe parcursul întregii zile. O singură condiție: să fie consumate în stare crudă.
Crackerșii sunt minunați împreună cu o pastă. Cum ar fi hummus-ul, spre exemplu, sau o cremă de brânză pregătită în casă, deloc complicat. Tot ce trebuie să faci este să pui în robotul de bucătărie cubulețe de ardei rosu, galben, verde, pătrunjel, castravete, usturoi uscat, sare de mare/himalaya și crema de brânză, până se obține o pastă aromată, plină cu vitamine și culoare. Sună suficient de bine ?
Despre NaturaFresh.ro am aflat întâmplător și nu-mi pare rău deloc. Fiind preocupată în ultima perioadă cu tot ce ține de bio-organic, natural, vegan, mă aflu constant în căutarea magazinelor unde găsesc astfel de produse. Iar acesta nu dezamăgește deloc, oferta lor fiind bogată și variată, adică ai de unde să alegi, printre multe sortimente cu bunătăți sănătoase. Sunt 4 categorii de produse și totul este BIO: Atât alimente bio(băcănie, mâncare, băuturi, produse apicole), cât și produse de îngrijire 100% naturale, uleiuri esențiale, detergenți ecologici din substanțe naturale și produse pentru igiena copiilor-bebelușilor.
Mi-am comandat trei produse de cea mai bună calitate. Un ulei de masline extravirgin bio marca Green Organics, un ulei de cocos raw bio, 100% natural(Produs folosit de Ligia Pop), un unt de arahide bio, crunchy, aromat cu un strop de sare de mare și o cremă hidratantă Antioxivita(Beautiful Cosmetics), produs cosmetic 100% natural. Dar, despre ultimele două am să vorbesc în articolele următoare.
Dincolo de alimentele pe care le consumăm, am uitat să fim atenți când vine vorba de creme, loțiuni, măști aplicate pe piele în ritualul zilnic de îngrijire. În unele dintre ele se găsesc o mulțime de chimicale ce produc dezechilibre hormonale în corp, parfumuri iritante și parabenul de care toate fugim. 60% din ingredientele prezente în cosmetice ajung în organism. Treptat, toate aceste chimicale se acumulează în organele interne și ne afectează sănătatea. De aceea, prefer o cremă naturală, un ulei hidratant presat la rece, un demachiant pregătit în casă.
Uleiul de cocos este uleiul acela care miroase divin, exotic, a bucurie nemărginită. Un bun demachiant pentru tenul normal și uscat, hidratant pentru corp, balsam pentru buze și mască pentru păr. De asemenea, nu uita să consumi o linguriță în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Ajută digestia, susține echilibrul hormonal, îmbunătățește memoria și concentrația, oferă suport imunitar. ✔
În borcanul meu de 250g se află un ulei de cocos virgin raw bio, presat la rece, ecologic, 100% natural, care devine solid la temperaturi de sub 25 grade. Mie îmi place să-l consum pe stomacul gol sau în musli, ori pe post de unt tartinabil, cu pâine prăjită și dulceață de fructe de pădure.
Pentru îngrijirea zilnică îl folosesc în nenumărate moduri, împreună cu uleiul de măsline extravirgin Am să vă explic rețetele mele mai jos ↴
DEODORANT NATURAL:
Avem nevoie de doar 3 ingrediente și un recipient pentru păstrare. Cea mai simplă și sănătoasă variantă de deodorant. 150g unt de cocos, 90g bicarbonat de sodiu, câteva picături ulei esențial(ce preferăm noi). Amestecul se păstrează într-un borcan de sticlă sau într-un recipient vechi de deodorant.
SCRUB PENTRU CORP:
Pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii prin exfoliere, se amestecă uleiul de cocos împreună cu zahărul brun. Nu numai că se vor absorbi mai bine substanțele nutritive din creme/loțiuni, dar aspectul pielii va fi vizibil îmbunătățit încă de la prima aplicare. Să nu mai vorbim de piele, care rămâne fină și plăcută la atingere. O altă rețetă de scrub pe care obișnuiesc să o pregătesc: 100ml ulei de masline extravirgin bio, amestecat cu puțină cafea sau zaț. Pune circulația în mișcare, luptă împotriva celulitei și hrănește pielea.
UNT DE CORP
Untul de corp, un must-have al sezonului rece. Ce este de fapt untul de corp ? O concentrație mare de uleiuri naturale care hrănesc pielea în profunzime. Cum îl putem pregăti acasă ? Foarte simplu. Amestecăm ulei de cocos, ulei de jojoba și unt de shea deasupra unui vas cu apă fiartă până se omogenizează. Dacă este nevoie, așezăm vasul puțin pe foc, la temperatură medie(bain-marie). Apoi îl trimitem la frigider timp de o oră pentru a se solidifica. Ultima etapă este amestecarea uleiurilor cu mixerul până se transformă într-un amestec pufos și cremos. Se păstrează într-un recipient din sticlă la temperatura camerei. Pentru parfum, în untul de corp răcit se pot adăuga câteva picături de ulei esențial.
DEMACHIANT
Uleiul de cocos în demachierea. Acesta nu irită zona sensibilă din jurul ochilor, ba mai mult, îi oferă hidratare și previne formarea ridurilor. Indicat persoanelor cu ten uscat sau normal, indiferent de vârstă. Îl recomand în mod deosebit femeilor cu ten matur, atât pentru masaj facial, cât și pentru măști săptămânale împotriva ridurilor.
PASTĂ DE DINȚI NATURALĂ
Folosim aceleași mărci de paste de dinți și nu ne întrebăm o secundă dacă sunt cu adevărat benefice sau numai reclamă goală. Măcar de curiozitate, Pinterest-ul are o mulțime de alternative la clasica pastă de dinți de pe rafturile magazinelor. Rețeta este simplă: amestecăm ulei de cocos, bicarbonat de sodiu, o linguriță de îndulcitor natural din ștevie și ulei esențial. Eu aleg uleiul de mentă, tea tree, mandarin sau portocală dulce.
BALSAM PENTRU PĂR
Vârfuri despicate, mătreață, acneea scalpului ? Uleiul de cocos face minuni indiferent de problema cu care ne confruntăm. Eu vă propun un balsam natural și parfumat: ulei de cocos, unt de shea și miere bio. Topim untul de shea și uleiul de cocos la bain-marie. Când amestecul s-a răcit adăugăm și mierea . Acest balsam natural se aplicăm de la rădăcină și până la vârfuri, plus scalp. Lăsăm să acționeze timp de 1 oră, apoi spălăm părul cu un șampon ecologic.
Aștept răspunsul tău în comentarii ;)
x
Mulțumim pentru informațiile postate,ne-au fost de mare ajutor, interesante și bine documentate.Ana
RăspundețiȘtergere