Produse cosmetice Abemar


De curând am avut plăcerea să testez o parte din produsele cosmetice Abemar. Am rămas impresionată de compoziția și efectele imediate ale fiecărui produs în parte, cât și a calității recipientelor în care se găsesc acestea. Abemar este o societate înfiintată în anul 2000 și are ca scop principal producția de cosmetice și parafarmaceutice în România, dorindu-se în viitor extinderea gamei de produse ofertate și a rețelei de distribuție. Dacă încă nu ai auzit despre Abemar, te invit să citești mai departe acest articol.

Produsele Abemar sunt obținute din plante și extracte din plante autohtone. Plantele medicinale au efect terapeutic maxim dacă provin din același habitat cu persoanele care le folosesc.

Am renunțat de o lungă perioadă de timp să mai folosesc cosmetice ale celor mai cunoscute mărci, pe a căror listă de ingrediente nu găseam nici un extract natural. Știm că tot ce aplicăm pe piele intră în sânge, tocmai de aceea interesul nostru trebuie să fie îndreptat spre alternativele sănătoase, spre natură.



Crema de masaj Abemar este un adjuvant împotriva durerilor musculare, articulare și osoase.
Utilizată în masajul corporal general, în afecțiuni reumatice sau cauzate de traumatisme accidentale, dureri musculare și articulare, crema are acțiune emolientă, antiseptică, antiinflamatoare, stimulatoare asupra circulației periferice.

Loțiunea de masaj Abemar recomandată în remedierea durerilor musculare, articulare, osoase. Este o soluție hidro-alcoolică, cu acțiune antiinflamatoare, antialgică, vasodilatatoare, de relaxare a musculaturii striate.




Extract de iederă, arnică, gălbenele, calapăr și uleiuri de mentă, spearmint, brad. Crema oferă o acțiune anticelulitică, redă pielii elasticitatea și aspectul uniform, conferind suplețe și mobilitate. Se recomandă masaj local zilnic, în decurs de minim 3 luni.



Produsul este destinat masajului corporal, cu acțiune antiseptică, antiinflamatoare, calmantă și de regenerare a funcțiilor metabolice ale epidermei. Este folosit în masajul de întreținere corporală, masajul anticelulitic, masajul de relaxare, masajul de refacere pentru sportivi și masajul destinat unor afecțiuni inflamatorii locale.



Cremă nutritivă cu ulei de germeni de grâu și extracte de sunătoare, coada-calului, gălbenele. Prin conţinutul in vitamine liposolubile ( A, D, E, F ), crema are acţiune nutritivă, antirid. Datorită extractelor din compoziție, ajută la regenerarea tenului, atenuează ridurile existente si evita formarea altora, protejează epiderma fata de factorii de mediu. Se aplica de 2-3 ori pe zi. Nu contine conservanti si/sau coloranti.



Unguentul cu aloe vera este un produs cu efect protector, analgezic, antibacterial, antifungic, antiviral, utilizat ca adjuvant în tratarea afecțiunilor locale ale epidermei.
Unguentul cu gălbenele protejează epiderma și o tratează în cazuri de: răni, arsuri, acnee, abcese, eczeme, degerături.


 Părere personală:

Mă aflu la a două utilizare a cremei anticelulitice Abemar. Am optat pentru varianta de 500 g, o cantitate suficient pentru a-i testa eficiența. M-am hotărât să o folosesc timp de o lună prin aplicări zilnice. Sunt nerăbdătoare și astept rezultatele. În trecut obisnuiam să folosesc o  cremă anticelulitică cu gălbenele, care a dat de fiecare dată rezultate. Mă bucur să descopăr acest extract și în compoziția produsului Abemar.

Uleiul de masaj îl folosesc uneori seara, după baie, pentru relaxare. Îmi place cum îmi lasă pielea după fiecare piele. Nu este un ulei gras, deci nu este potrivit masajului îndelungat, dar este ideal atunci când ai nevoie de puțin răsfăț după o zi de stres și tensiune.

Crema nutritivă am oferit-o bunici mele, care se declară mulțumită de ea. Se absoarbe rapid în piele și este plină de vitamine, ideală în îngrijirea tenului matur.

Crema de masaj și loțiunea de masaj sunt două produse pe care le folosesc împreună, după un antrenament intens la sală, spre exemplu. Prima folosită este loțiunea, urmată de cremă. Lasă un efect de răcorire pe piele.

Lista cu produsele Abemar o găsești → aici


Comentarii